Sărbătoarea Rusaliilor - XIV

Sărbătoarea Rusaliilor - XIV


Feldioara

Duminică, 31 Mai 2026
11:00 - 19:00
Bilete în curând

Despre

Duminică, 31 mai 2026, vă invităm cu drag la Feldioara pentru a lua parte la „Sărbătoarea Rusaliilor”, eveniment organizat de Primăria Feldioara şi aflat la cea de-a XIV-a ediţie. Iniţiat în anul 2011, alături de alte proiecte dedicate promovării patrimoniului local, tradiţiilor şi valorilor culturale ale Comunei Feldioara, evenimentul continuă să aducă împreună generaţii diferite în jurul unui obicei păstrat cu bucurie de comunitatea locală. Prin această sărbătoare ne dorim să păstrăm vie identitatea locului şi să încurajăm transmiterea tradiţiilor către tineri, astfel încât ele să rămână parte din viaţa comunităţii noastre şi în anii care vor urma.
„Bătutul armindenilor/armizinilor”, obicei specific zilei de Rusalii la Feldioara, reprezintă una dintre cele mai frumoase tradiţii locale. Gestul simbolic al feciorilor care „bat” mestecenii în faţa caselor fetelor de măritat continuă să emoţioneze şi astăzi, iar implicarea cetelor de feciori ne oferă de fiecare dată încrederea că această moştenire culturală este dusă mai departe cu mândrie şi responsabilitate. Bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât vedem an de an tineri implicaţi activ în pregătirea şi desfăşurarea obiceiului. Mai multe detalii despre „bătutul armindenilor” puteţi afla pe tot parcursul lunii iunie, vizitând expoziţia temporară dedicată ȋn Cetatea Feldioara.
În ziua de Rusalii vă invităm să ne bucurăm împreună de parada tradiţională, de momentele specifice obiceiului, muzica fanfarei şi horă, precum şi de programul artistic pregătit pentru această ediţie, cu participarea grupurilor locale, a tinerelor talente şi a invitaţilor speciali - Cornelia şi Lupu Rednic. Cei aproape 150 copii care vor urca pe scenă pentru a interpreta cântece populare, a cânta ȋn cadrul fanfarei sau a dansa ne dau speranţa că tradiţiile locale nu se vor pierde.
Mulţumim tuturor celor care contribuie la păstrarea şi promovarea acestei frumoase tradiţii locale şi îi aşteptăm pe toţi cei care iubesc obiceiurile autentice să fie alături de noi la Feldioara!
Fotografii