Peștera Liliecilor

Peștera Liliecilor

Atracție naturală / Speologie ghidată


Address

Moieciu, Romania

Despre

Peştera Liliecilor, sau Peştera cu lilieci este situată în spaţiul administrativ al satului Peştera, din comuna Moeciu, la 5 km de comuna Moeciu, pe versantul estic al dealului Bisericii, în partea de nord-vest a platformei Branului şi la o altitudine de 950 m.

Peştera s-a format ca urmare a fenomenului de eroziune a muntelui calcaros de către unul din afluenţii pârâului Văii cu Cale, care astăzi este un pârâu temporar. Numele peşterii provine din existenţa în peşteră a unei numeroase colonii de lilieci.

Cunoscută şi sub numele de Peştera Mare din satul Peştera sau Peştera Bădichii, peştera a fost semnalată cu multe secole în urmă, dar a fost explorată şi studiată abia la sfârşitul secolului trecut, de către speologul Iuliu Czaran, care a şi realizat primul marcaj spre peştera Liliecilor.

Peştera Liliecilor este o peşteră uşor de vizitat, are o lungime de 370 m, din care 109 m de galerie activă şi o denivelare de 10 m. Accesul în peşteră se face printr-un culoar îngust, după care se ajunge într-o grotă, nu foarte mare, cu podea ascendentă.

De aici mai porneşte o galerie, spre nord, care are o lungime de 15 m şi care se termină cu un horn. Peştera este o peşteră caldă, cu umiditate moderată şi este presărată cu multe formaţiuni calcaroase, cu "lacrimi ale pământului" şi cu camere care au tavan cu colorit diferit. Prin peşteră curge un pârâiaş plin de mâl.

Deşi nu este necesar un echipament special, o lanternă fiind suficientă, este bine să aveţi un echipament de protecţie, pentru a evita murdărirea cu argilă şi guano (excremente ale liliecilor, justificate de existenţa în peşteră a numeroşi lilieci solitari sau grupaţi în colonii).

Sursă text și foto: http://www.visitbran.com/

Alte sugestii

321, start: Mares Outdoor Events

Organizator drumeție / Școală de schi, snowboard / Speologie ghidată / Ture cu bicicleta

Muntele Bunloc

Atracție naturală / Obiectiv turistic - Săcele / Zonă de alergare montană

Munții Neamțului

Atracție naturală / Obiectiv turistic - Săcele

Munții Grohotiș

Atracție naturală / Obiectiv turistic - Săcele

Peștera Valea Cetății

Atracție naturală / Obiectiv turistic - Râșnov / Speologie ghidată