Manea Daniela
Manea Daniela

Manea Daniela

Despre

Am o experiență profesională de peste 20 de ani în industria turismului, timp în care am lucrat atât în România cât și în străinătate.

Consider că cele mai reușite tururi sunt cele în care istoria, cultura și tradițiile se combină cu plăcerea de a explora natura și a descoperi gastronomia locală. 

Pasiunea mea este să călătoresc, să descopăr locuri și oameni noi. Îmi doresc ca cei care aleg să descopere România alături de mine să plece cu amintiri frumoase și să lase aici o parte din inima lor.

Ofer ghidaj în limba română, engleză și italiană pentru: România, Ungaria, Austria, Italia, Marea Britanie și Irlanda.

Fiind membru al Asociatiei Brasov Guides sunt întodeauna fericită să fiu ghidul dumneavoastra în Brașov, cel mai frumos oraș din țară.  Descoperim împreună castele, cetăți, biserici fortificate, sate de o frumusețe magică, toate la o distanță foarte mică de orașul Brașov.

Iar pentru cei pasionați de natură vom găsi nenumarate trasee de drumeție cu peisaje fabuloase.

Tip tur ghidat

Cultural Natură

Limbi vorbite

🇬🇧 EN 🇮🇹 IT

Photo Gallery

Alte sugestii

Drumetie tematică, vizionare faună sălbatică-wildlife tracking,workshop-uri tematice, ursi în mediul sălbatic, fotografiere specii de păsări explorare mediu rural , evenimente tematice în aer liber.
Transilvania este, probabil, cea mai uimitoare zonă turistică din România. Organizăm vizite ghidate de specialitate la castelele și cetățiile din zona Transilvaniei. Pentru o mai bună întelegere și desfășurare tururile noastre sunt private si adaptate la interesele dumneavoastră. Vă asigurăm transportul în vehicule confortabile si vă aranjăm cazarea și locurile de luat masa.
Limbi cunoscute: engleză, germană Ghid național
Limbi cunoscute: engleză Ghid național
Limbi cunoscute: engleză Ghid național
Limbi cunoscute: franceză Ghid național
Limbi cunoscute: engleză Ghid montan
5.0 1 recenzie
Limbi cunoscute: maghiară Asigură ghidaj pentru ture, drumeții pe parcursul întregului an. Iarna asigură asistență și pentru ture cu schi de tură. Experiența acumulată în decursul anilor, iubirea față de natură și munte face din Jenő un ghid și o persoană extrem de responsabil atât față de turiști, cât și față de natură.
5.0 1 recenzie
Limbi cunoscute: maghiară „My mission is to spread the beauty of skiing and snowboarding true any ways possible. By teaching the skills that people need to be on the mountain, to be able to teach them a way of life.” Și-a început cariera în 2007 în cadrul celei mai cunoscute școlii de schi din România, Școala de schi și snowboard Ana din Poiana Brașov. În decursul anilor a fost instructor și pe pârtiile din Austria și Franța. După 8 ani de experiență, în anul 2015 a deschis școala de schi și snowboard István Ski & Snowboard. În prezent, iarna îl puteți găsi în Poiana Brașov, unde își desfășoară activitatea de instructor pentru toate categoriile de vârstă, de la copii de 3 ani până la adulți de +60 ani. Echipa tânără, profesională și plină de viață vă așteaptă la cursuri de înaltă calitate. Prețuri pentru sezonul 2017-2018 VIP : 25 euro/ora Grup:  2 persoane -35 euro/ora  3 persoane -45 euro/ora  4 persoane – 50 euro/ora  Peste 5 persoane prețul se negociază. La cere se oferă instructaj și în alte stațiuni sau în cadrul vacanțelor de iarnă organizate în cadrul familiei, pentru începători, pentru a asigura predarea de calitate a sporturilor de iarnă.