Brașov. Târgul de Crăciun din Piața Sfatului, accesibil şi nevaccinaţilor

Brașov. Târgul de Crăciun din Piața Sfatului, accesibil şi nevaccinaţilor


25 noiembrie 2021

Târgurile de Crăciun, care vor fi organizate în Piaţa Sfatului şi în cartierele oraşului, vor fi deschise tuturor, anunță primăria Brașov.

La târgurile de Crăciun din Brașov nu se va ține cont de vaccinare. Accesul la căsuţele care vor fi instalate în Piaţa Sfatului şi în mai multe cartiere ale oraşului, cu ocazia Târgului de Crăciun, va fi liber.

„Accesul braşovenilor şi turiştilor în zonele unde municipalitatea a amplasat acele căsuţe – fie că vorbim de Piaţa Sfatului sau de cartiere – este permis fără ca aceştia să facă dovada unui certificat verde sau a unui test negativ”, a precizat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt PMB, citat de adevarul.ro.

Accesul la târg se va face ca peste tot pe domeniul public, adică prin purtarea măţtii şi păstrarea distanţei fizice dintre persoane. Anul acesta, evenimentele care marchează sărbătorile de iarnă vor debuta pe 29 noiembrie, când se va aprinde instalaţia din bradul din Piaţa Sfatului.

Municipalitatea a decis ca atât brazii de Crăciun, cât şi căsuţele în care se va organiza târgul, să existe atât în Piaţa Sfatului, cât şi în cartierele oraşului.

*sursa

Alte sugestii

Cetatea Râşnov devine primul obiectiv din România acceptat în Rețeaua Europeană Forte Cultura
Destinația Anului 2023
Colinele Transilvaniei primește certificarea ca destinație ecoturistică
Brașov Visit Ticket
Expoziție-eveniment „Cu o floare nu se face primăvară”