„Poezia florilor”- expoziție de pictură
Exhibition
Location:
Organizer:
Dates and Hours:
Thursday, 9th May 2024
- Sunday, 16th June 2024
17:00 - 14:00
17:00 - 14:00
About
Vă invităm joi, 09 mai 2024, de la ora 17:00, la inaugurarea expoziției de pictură „Poezia florilor”, organizată de d-na Karmina Vlădilă din Codlea.
Karmina este o prietenă dragă a muzeului nostru, un cadru didactic extrem de dedicat și implicat în numeroase activități școlare și extrașcolare, care insuflă atât elevilor ei cât și adulților cu care lucrează voluntar în cadrul Cercului de Pictură înființat în anul 2019, pasiunea pentru artă și frumos.
Absolventă a Școlii Populare de Artă Brașov, Karmina a mai expus în cadrul muzeului nostru de două ori, lucrări ale elevilor ei din ultimele două generații, realizate în cadrul orelor de arte plastice, dar de această dată, în premieră, artista își prezintă lucrările într-o expoziție personală.
Expoziția cuprinde lucrări realizate în ultimele 6 luni, pictate pe pânză cu culori acrilice, din tematica florală, ce surprind frumusețea, gingășia și naturalețea florilor, toate cuprinse parcă într-o adevărată poezie cu mireasmă de primăvară.
Expoziția va fi găzduită în perioada 09.05-16.06.2024.
Vă așteptăm cu drag!
Intrarea este liberă!
Similar Suggestions
25 May
MTB- Uphill to Curmatura
Sport
Starts at 07:00
|
Zărnești, Romania
1 Jun
Campionatul National de 10 Dansuri - Cupa Brasov
Dance
Starts at 09:00
|
Strada 13 Decembrie 96, Brașov 500116, Romania
15 Apr
DEMOCULTOR 2024
Community
Starts at 11:00
|
Balta Cristian