Mâncare pentru Moșii de vară


Orez cu lapte și cireșe

În perioada Rusaliilor, în Șcheii Brașovului, femeile pregăteau orez cu lapte pentru a-l oferi vecinilor și văduvelor din zonă în ziua numită „Sâmbăta lui Lazăr”, când se dădea pomană pentru decedați.

Orezul cu lapte era pus în cești, dându- se de pomană cu cești cu tot. În fiecare ceașcă cu orez cu lapte se vedeau două cireșe care tronau deasupra orezului având un rol funebru.

Ingrediente:
3 cești de orez
50 gr. unt
9 cești de lapte
350 gr. zahăr
1 linguriță cu extract de vanilie 1 baton cu coajă de scorțișoară

Mod de preparare:
Orezul se curăță (spală) în 3 ape, apoi se pune la fiert cu laptele rece, zahărul și batonul de scorțișoară. Când laptele dă în clocot se face focul mic și se lasă să fiarbă încă 20 de minute.
Tot acum se adaugă extractul de vanilie și untul. Când orezul este fiert se ia de pe foc și se toarnă în ceșcuțe câte două polonice /ceașcă.

Orezul din fiecare ceașcă se ornează cu una, două sau mai multe cireșe coapte sau confiate.


Toate rețetele și informațiile prezentate în acest articol sunt extrase din cartea
Tradiții, obiceiuri și bucate alese din Șcheii Brașovului și Brașovechi”  Autor: Alexandru Stănescu 

Cu sprijinul Muzeul de Etnografie Brașov


DESCOPERĂ MAI MULTE REȚETE

Similar Suggestions

Preparate estivale
Preparate din perioda pascală (Săptămâna Luminată)
Măcinicii - Rețetă pentru Sărbătoarea celor Patruzeci de Mucenici
Ghizii de turism recomandă
Întâmpinarea oaspeților / Băuturi